Dragi Prieteni,
Oţelul şi blocarea direcţiei este remediul cel mai bun împotriva furtului.
Firma Zeder este lider European în producerea dispozitivelor mecanice cu cel mai înalt grad de protecţie împotriva furtului. Faţă de toate celălalte sisteme, vehiculul asigurat cu acest sistem nu poate fi împins, tras cu cablul, nu poate fi bruiat de semnale jammer, sunt rezistente la chimicale, lovituri.
În ultimii 10 ani, 300.000 de conducători auto de-a lungul Europei, folosesc dispozitivele noastre.
Gheara de Leu şi Zeder sunt singurele sisteme care au protejat autoturismele de pe străzile belgrădene, chiar şi în vreme când dispăreau 10.000 de autoturisme anual, în România anul trecut au fost furate 5.000 de autoturisme, din care aproape jumătate în Bucureşti.
Multe sute de încercări nereuşite, i-au obligat pe hoţi să evite autoturismele care au instalat sistemul nostru. În Slovacia, Poliţia a înregistrat 113 de cazuri nereuşite de furt.
În acelaşi timp, au apărut şi copii după sistemul nostru. În momentul de faţă, din cauza copierii ilegale, prin intermediul instanţelor până acum au fost recuperate prejudicii în valoare de peste 2 milioane de euro.
Instalând dispozitivul la firma noastră, primiţi un produs original, cu toate certificatele adiacente.